Direcția de Asistență Socială Călărași, prin Serviciul pentru persoane aflate în situații de risc – Cantina de ajutor social, din subordinea Primăriei Municipiului Călărași a pregătit și distribuit, în cursul zilei de astăzi un meniu tradițional pentru Sărbătorile Pascale, pentru cei 127 de beneficiari.
Hrana a fost distribuită pentru perioada 30 aprilie – 06 mai 2024 iar meniul este următorul: ciorbă de miel și stufat cu carne de miel, ouă roșii, cozonac, carne pui, mezeluri, conserve carne și legume, orez , făină, ulei, lactate, dulciuri și suc.
Din cei 127 de beneficiari, 102 sunt copii în vârstă de până la 18 ani, 4 persoane care au împlinit vârsta de pensionare si sunt lipsite de venituri, 3 pensionari, 5 beneficiari încadrați în grad de handicap, 2 persoane invalide sau bolnave cronic, 2 persoane care, temporar, nu au realizat venituri au beneficiat de serviciile cantinelor de ajutor social, pe o perioadă de 90 de zile pe an și 9 persoane beneficiare de Venit Minim de Incluziune.
Cantina de ajutor social a distribuit, gratuit, cu autoutilitara din dotare, hrana la domiciliu celor 26 de persoane nedeplasabile.
De același meniu se bucură și beneficiază persoanele cazate în cadrul Adăpostului de urgență pe timp de noapte.
Be the first to comment