Primăria Municipiului Călărași a anunțat finalizarea a două proiecte finanțate din fonduri europene
Este vorba de modernizarea și extinderea Corp B, laLiceul Teoretic Mihai Eminescu din municipiul Călărași, județul Călărași, proiect finanţat din Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învăţământului obligatoriu, Operațiunea B.
Investiția contribuie la asigurarea unui proces educațional adecvat, accesibil și de calitate pentru copiii municipiului Călărași, cu prioritate a celor care se află în risc sporit de abandon școlar și de părăsire timpurie a școlii. Grupul țintă este reprezentat de elevii, cadrele didactice și personalul tehnic din unitatea de învățământ, părinții elevilor, populația locală.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 2.766.876,37 lei cu TVA, din care finanțare nerambursabilă (FEDR) de 2.711.538,82 lei.
Cel de-al doilea proiect este modernizarea, reabilitarea si echiparea Colegiului Agricol „Sandu Aldea” Călărași, proiect finanţat din Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4: Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectivul specific 4.5: Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.
Proiectul și-a propus să contribuie la asigurarea bazei materiale corespunzătoare pentru desfășurarea actului aducațional, aspect ce va crea condițiile esențiale pentru co-interesarea elevilor municipiului Călărași, pentru descurajarea absenteismului și reducerea fenomenului de abandon al școlii, pentru creșterea ratei de absolvire și tranziție spre niveluri superioare de educație.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 3.769.028,64 lei cu TVA, din care finanţare nerambursabilă (FEDR) de 3.675.743,51 lei.
Be the first to comment