În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității din acest weekend, polițiștii au intervenit la 169 de sesizări ale cetățenilor. De asemenea, polițiștii au reținut permisele de conducere în cazul a 19 șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier.
În perioada 12-14 aprilie, aproximativ 500 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
Polițiștii au intervenit la 169 de evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112 și au organizat 29 de acțiuni.
Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 67 de infracțiuni și au prins în flagrant 8 persoane.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 173.000 de lei.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 11 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 19 permise de conducere și retrase 14 certificate de înmatriculare.
Be the first to comment