Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Călărași a demarat marți, 20 iulie, lucrările de demolare a grădinilor din zona de vest a municipiului în vederea implementării a două proiecte cu finanțare externă care vizează regenerarea spațiului urban prin amenajarea de […]
Accident cu victime multiple în localitatea călărășeană Plătărești. Evenimentul a fost semnalat în jurul orei 16.00 a zilei de 31 octombrie. Conform polițiștilor de la IPJ Călărași, vinovat este un tânăr de 25 de ani, […]
Un bărbat de 30 de ani, din comuna Șoldanu, a fost reținut de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean Călărași pentru încălcarea măsurilor stabilite printr-un ordin de protecție după ce și-a agresat soacra. Potrivit IPJ Călărași, […]
Be the first to comment