Pe parcursul zilei de miercuri, 25 noiembrie, polițiștii călărășeni, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat noi activități pentru siguranța cetățenilor, combaterea unor fapte antisociale și verificarea respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
La activități au acționat peste 160 de efective, fiind legitimate 2085 de persoane.
Totodată, au fost desfășurate activități de control în 410 de mijloace de transport, din care 261 de mijloace de transport public în comun și au fost verificate 128 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse pentru limitarea infecției cu virusul Sars-CoV-2.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.000 de lei, 138 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Activitățile sunt desfășurate pentru ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante.
De asemenea, în intervalul orar 23:00-05:00, polițiștii au acționat pentru a verifica modul în care se respectă restricțiile privind deplasările în afara locuințelor.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Be the first to comment