Conducerea organizației județene AUR Călărași și-a prezentat astăzi candidatul la funcția de primar în Oltenița. Este vorba de Petre Țone, care a mai condus Primăria Oltenița timp de două mandate.
AUR Călărași a organizat astăzi o conferință de presă. Aceasta a fost dedicată prezentării candidatului AUR la Primăria Oltenița și anume Petre Țone.
El a povestit de ce dorește să mai candideze pentru un nou mandat.
“Mulţi mă întreabă de ce vreau să candidez. Știți că în oraşul Olteniţa am avut două mandate şi au rămas foarte, foarte multe realizări. Eu, când am terminat mandatul în 2020, am lăsat mai multe proiecte, dar cu finanțare aprobată. Din păcate, pentru municipiul Oltenița, nu s-a terminat de atunci, sunt aproape 4 ani, decât ambulatoriul și nici acela integral. Toată aparatura pentru ambulatoriu se spune că urmează să vină. Deci sunt animat să continui ce am făcut la vremea aia”, a spus candidatul AUR.
El a mai povestit că deși a fost amenințat cu dosare penale nu a avut nici măcar o plângere pentru fapte de corupție.
“În campania din 2020 am fost amenințat cu dosare penale. Pentru mine e un titlu de mândrie că, după 8 ani și 3 luni ca primar, n-am avut nici măcar o plângere penală pentru corupție sau pentru foloase necuvenite. Nu văd de ce mi-aș schimba atitudinea și de ce n-aș continua pe aceeași linie care mi-a adus numai bucurii și extraordinar de multe succese”, a mai spus Petre Țone.
Candidatul AUR la Primăria Oltenița își propune în cazul în care va câștiga să asfalteze câteva străzi despre care spune că arată ca după bombardament.
“În primul rând, aș căuta să le redau oamenilor după anumite străzi. Sunt 4-5 străzi care acum arată ca după bombardamentul. E vorba de Iliescu, de Traian și încă trei străzi, unde s-a băgat acea dublură de canalizare. Vă rog să mă credeți, acele străzi arată ca după bombardament. Acele străzi trebuie reasfaltate în primă urgență.
Aveam 38 de medici și aveam acoperite aproape în totalitate toate disciplinele. Atunci au rămas în jur de 25 de medici”, a mai spus Petre Țone.
Coordonatorul AUR Călărași Daniel Florea a declarat în conferința de presă că miercurea viitoare va avea lansarea candidaților pentru primăriile din județ.
Be the first to comment