Un detașament al Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze, compus din aproximativ 40 de militari și trei aeronave multirol Rafale, a sosit luni, 4 martie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.
Militarii francezi vor executa misiuni de antrenament în comun cu militari din cadrul Forțelor Aeriene Române.
Aceste misiuni contribuie la creșterea capacităţii de reacţie rapidă şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele ale Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Călărași, organizează vernisajul expoziției grafică și acuarelă Maeștri ai Artei Românești. Evenimentul, dedicat Zilei Culturii Naționale, va avea loc vineri, 15 ianuarie, ora 11, la […]
În perioada 06 -12.05.2024, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de […]
Poliția Locală Călărași a desfășurat, în cursul lunii iulie, ample acțiuni menite să asigure ordinea publică și rutieră, să combată comerțul ilicit și să protejeze mediul în municipiu. Eforturile autorităților locale au vizat crearea unui […]
Be the first to comment