Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 77 de misiuni în ultimele 3 zile

Misiuni ale pompierilor din Călărași. FOTO ISU Călărași

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 77 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 64 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la cinci accidente rutiere produse în localităţile: Cucuieţi (autoturism răsturnat în care se aflau patru persoane); Olteniţa (coliziune între o motocicletă şi un autovehicul staţionat); Luica (un autoturism în care se afla doar şoferul, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile); Săruleşti (un autoturism care a acroşat uşor un pieton) şi Tonea (coliziune între două autoturisme, în care se aflau patru persoane, dintre care două minore);

În urma producerii celor cinci evenimente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospeciale de descarcerare şi cu echipaje de prim ajutor SMURD pentru salvarea a opt persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care cinci au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea cinci incendii produse în localităţile: Fundeni (panou electric al unei locuinţe şi un corp de iluminat); Vasilaţi (anexă gospodărească); sat Cojeşti, comuna Belciugatele (microbuz în care nu se aflau călători, a ars generalizat); Călăraşi (o casă batrânească în cartierul Măgureni) şi Ulmeni (locuinţă şi anexă gospodărească).

În această perioadă s-au înregistrat de asemenea şi două incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile Ulmeni şi Mânăstirea, fără a se înregistra pagube materiale.

În ziua de duminică, 14 ianuarie 2024, specialiştii pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-au deplasat pe raza localităţii Perişoru, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul a două proiectile explozive de calibrul 88 de milimetri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*