Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 63 de misiuni în ultimele 3 zile

Intervenție a pompierilor din Călărași. FOTO ISU Călărași

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 63 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 58 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la trei accidente rutiere produse în localităţile: Lehliu Gară (coliziune între două autovehicule pe A2, calea I, km 72, patru persoane implicate, dintre care două cu traumatisme uşoare), Borcea (un autoturism a lovit uşor două persoane pe DN 3B, fără a fi necesară transportarea acestora la spital) şi Coslogeni (autoturism în care se afla o singură persoană s-a răsturnat pe DN 3B).

În urma producerii celor trei evenimente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospeciale de descarcerare şi cu echipaje de prim ajutor SMURD pentru salvarea a cinci persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care trei transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor un echipaj profesionist din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa a fost solicitat să intervină cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o remorcă vagon, aflat pe un teren din localitatea Şoldanu.

În această perioadă nu s-au înregistrat incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în zonele de competenţă ale subunităţilor ISU Călăraşi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*