Conducători auto fără permis, depistați de polițiștii din Călărași

Doi conducători auto fără permis au fost depistați de polițiștii din Călărași.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 4 ianuarie, în jurul orei 09:20, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au oprit pentru control, pe o stradă din comuna Grădiștea, un tractor, care nu avea numere de înmatriculare, condus de un bărbat, de 56 de ani.

În urma controlului, a reieșit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că utilajul agricol i-a fost încredințat de către un administrator al unei societăți comerciale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni, alături de un jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi- Detașamentul 3 Oltenița, au oprit, pe DN 31, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din comuna Spanțov, județul Călărași.

În timpul controlului, tânărul a spus că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt confirmat în urma verificării în bazele de date.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*