Polițiștii au participat la o acțiune de plantare în Frăsinet

Polițiștii au participat la o acțiune de plantare în Frăsinet. FOTO IPJ Călărași

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat o activitate de plantare în comuna Frăsinet.

Cu această ocazie, împreună cu asociația „Act For Tomorrow”, coordonatorii acestui proiect, polițiștii au participat la cel mai mare eveniment de plantare și voluntariat al anului, derulat în cadrul programului „România plantează pentru mâine”.

În cadrul acestui eveniment, intitulat „PlantFest”, au fost plantați 50.000 de pui de frasin, pe o suprafață de 10 hectare.

La această activitate au participat polițiști din cadrul Serviciului Resurse Umane, Serviciului Cabinet, Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, dar și polițiști ai Poliției Orașului Lehliu-Gară, Poliției Orașului Fundulea și ai Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt.

Totodată, acestui eveniment s-au alăturat lucrători din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, dar și simpli cetățeni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*