Doi bărbați condamnați pentru ultraj, ridicați de polițiști

IPJ Călărași. FOTO Adrian Boioglu
IPJ Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Doi bărbați care primiseră condamnări pentru ultraj au fost ridicați de polițiștii din Călărași.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 14 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, alături de polițiști din cadrul Poliției Orașului Budești, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat activități pentru punerea în executare a mandatului de arestare, emis pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Frumușani, județul Călărași, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

De asemenea, tot la data de 14 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, alături de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, cu sprijinul unui luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat activități pentru punerea în executare a mandatului de arestare, emis pe numele unui bărbat, de 42 de ani, condamnat la 10 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Ambii bărbați au fost încarcerați în penitenciarul Slobozia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*