Surpriza pentru un elev din Șoldanu. FOTO IPJ Călărași
Polițiștii i-au făcut o surpriză unui băiețel, în vârstă de 10 ani, din comuna Șoldanu, care își dorește să devină polițist.
“Totul a început când mama acestuia ne-a cerut ajutor pentru a-i îndeplini celui mic visul. Ne-am mobilizat în „complicitate” cu părinții și am decis să îl surprindem la școală. Știam deja că Rareș visează să lucreze în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, așa că am mers alături de colegii din cadrul structurii pentru a-l surprinde.
Copilul pasionat de tot ce înseamnă poliție, a fost încântat de surpriză, primind de la polițiști dulciuri, cadouri și o șapcă personalizată.
De surpriză s-au bucurat și colegii de clasă, care i-au urat sărbătoritului La mulți ani!” – IPJ Călărași.
Surpriza a fost realizată în parteneriat cu Sindicatul EUROPOL – Filiala Călărași.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ale RAJA SA vor fi închise joi, 01 iunie, și luni, 05 iunie. Vineri, 02 iunie, activitatea societății se va desfășura după programul obișnuit de […]
Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călărași anunță o acțiune că în data de 23 octombrie, de la ora 15.00, va avea loc o acțiune de informare angajatorilor interesaţi de prevederile legale referitoare la angajarea străinilor […]
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a oferit un interviu, în prag de sărbători, pe pagina de Facebook a instituției. El le-a vorbit călărășenilor despre realizări, gestionarea pandemiei la nivelul județului, dar și despre obiectivele […]
Be the first to comment