La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 15:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au fost sesizați cu privire la faptul că în oraș circulă un autoturism, condus de către o persoană care nu ar avea permis de conducere.
Polițiștii au identificat autoturismul care era staționat, la volanul căreia se afla un bărbat.
Ulterior, în autoturism au mai urcat persoane, un bărbat și o femeie, iar când polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, șoferul și-a continuat deplasarea, fiind urmărit pe străzile din oraș, până când acesta a pătruns pe un drum agricol, neputând fi imobilizat.
În urma cercetărilor efectuate și cu ajutorul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, Secția 6 Poliție Rurală Ion Roată, a fost identificat conducătorul, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Brănești, județul Ilfov.
În urma verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și se vor continua cercetările cu privire la situația de fapt.
Be the first to comment