Primăria Călărași a anunțat că au fost finalizate lucrările în cadrul proiectului de modernizare a Complexului Bazar Big, după ce la data de 2 noiembrie 2023 s-a semnat procesul verbal de recepție.
Investiția cuprinde:
– Hala Big Bazar, în suprafață de 1.676 mp. Construcția are destinația de spațiu comercial care se întinde pe o suprafață de 1.549,42 mp, fiind format din 87 de spații de vânzare. 14 dintre ele au o suprafață de 14 mp (3,5m X 4m) iar 72, de 12 mp (3m X 4m). Cel de-al 87-lea spațiu va fi utilizat de către SPPO ca punct administrativ. Înălţimea totală va fi de 6,45 m iar cea liberă de 4,00 m.
– Stația de pompare, suprafață de 26,3 mp.
– Rezervorul de incendiu, suprafață de 16,5 mp.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 6.326.572 lei (fără TVA) din care:
– Valoare Hală: 5.951.572 lei (fără TVA)
– Valoare Stație și Rezervor: 375.000 lei (fără TVA)
Suma minima de închiriere, aprobată prin Hotărâre de Consiliu Local este de 12 euro / mp.
Autorizația de construire a fost emisă sub numărul 175 / 1 iulie 2020. În prealabil, au fost desființate 13 construcții și o platformă betonată, prin Autorizația de desființare nr. 1 din 26 ianuarie 2021.
Pe data de 2 noiembrie 2023, a fost depusă cererea de intabulare a celor 3 construcții menționate mai sus în cartea funciară, urmând ca OCPI să elibereze încheierea de intabulare în termen de 7 zile.
Urmează apoi adoptarea unui Proiect de Hotărâre pentru trecerea din administrarea Consiliului Local al Municipiului Călărași în administrarea Serviciului Public Piețe și Oboare a celor 3 construcții menționate anterior.
După adoptarea PH-ului se va iniția procedura de închiriere a spațiilor comerciale prin licitație publică.
Be the first to comment