Un șofer fără permis de conducere a fost urmărit de polițiștii călăreșeni pe o distanță de 5 kilometri până a fost prins.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 1 octombrie, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism, condus de un tânăr, de 22 de ani, din județul Ialomița.
Conducătorul autoturismului nu a respectat indicațiile polițiștilor, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au urmărit autoturismul 5 km, iar pe o stradă din comuna Dor Mărunt, județul Călărași, conducătorul a oprit autoturismul și a fugit pe mai multe străzi, fiind prins după aproximativ 200 de metri.
În sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară au fost și cei ai Postului de Poliție Transporturi Feroviare Lehliu-Gară.
În urma verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,00 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvâșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Be the first to comment