Deficiențe grave depistate de echipele de control în centrele rezidențiale din județul Călărași. Au rezultat amenzi și închideri de centre

Deficiențe grave depistate de echipele de control în centrele rezidențiale din județul Călărași. FOTO: Pixabay

Rezultatele finale ale controalelor efectuate în centrele rezidențiale din județul Călărași au fost prezentate de autorități miercuri, 19 iulie, dezvăluind deficiențe grave în condițiile de trai ale persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și copiilor.

Echipe mixte, formate din reprezentanți ai DSP, IPJ, CJPC, AJPIS, ITM și ISU, au efectuat verificări în perioada 10 – 16 iulie, în 30 de centre, dintre care 25 de stat și cinci private.

Potrivit raportului general al fiecărei instituții deconcentrate de control, deficiențele constatate au inclus spații neigienizate corespunzător, depozitarea necorespunzătoare a materialelor combustibile în apropierea centralelor termice, hidranți nefuncționali și stingătoare fără verificări periodice, alimente expirate și confiscate pe loc, baterii sanitare deteriorate, mucegai în camere și băi, lenjerii pătate și degradate, infiltrații și deteriorări ale pereților interiori și exteriori, veselă cu urme de rugină, instalații electrice neizolate, truse sanitare expirate, lipsă de autorizație de securitate la incendiu și depozitarea necorespunzătoare a substanțelor periculoase.

Pe baza situațiilor constatate, s-au luat măsuri drastice. Au fost aplicate 57 de amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 366.984 de lei. În plus, un dosar penal a fost întocmit pentru a investiga îndeaproape cazurile de nerespectare a standardelor de calitate. Într-o situație extremă, un centru a fost închis din cauza condițiilor insalubre în care funcționa.

Printre centrelor verificate, în localitatea Sohatu, s-a descoperit un centru care funcționa clandestin și fără licențe de funcționare. Drept urmare, centrul a fost imediat închis și a fost sistată admiterea beneficiarilor în serviciul social până la obținerea licențelor de funcționare corespunzătoare. Șase dintre cei șapte beneficiari aflați în centru au fost preluați de aparținători, în timp ce o altă persoană a fost internată la Spitalul Municipal Oltenița pentru o evaluare medicală, ulterior fiind preluată și ea de aparținători.

Într-un alt caz, în urma verificărilor dintr-un centru rezidențial din Chitila, județul Ilfov, s-au identificat 26 de beneficiari care au fost relocați în Centrul de Îngrijire și Asistență Ciocănești. Aceștia erau inițial înregistrați în evidențele DGASPC Călărași și fuseseră mutați la Chitila în urma închiderii centrului de la Plătărești.

La data curentă, la nivelul județului Călărași, 564 de persoane sunt în evidențele centrelor verificate din care: 153 de copii, 195 persoane vârstnice, 178 persoane cu dizabilități, alte persoane 38.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*