Primarul din Călărași, Marius Dulce, a anunțat că proiectul privind pistele de biciclete este realizat în proporție de 75%
Marius Dulce a spus că că lucrările în cadrul proiectului “Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate și a intermodalității în municipiul Constanța prin amenajarea unei rețele de piste de biciclete”, finanțat prin POR 2014 – 2020, Axa Prioritară 4, sunt realizate în proporţie de 75% şi potrivit constructorului se vor finaliza conform termenului stabilit în contract.
“În acest moment se lucrează în Parcul Jirlău la turnarea stratului de bază, respectiv a stratului de uzură. Se vor monta ulterior parapeţii pietonali de protecţie şi indicatoarele iar la final se va realiza şi marcajul aferent. Pista de biciclete se întinde pe o lungime de 3.176,14 metri având o suprafaţă de 8.055 mp. Punctul de plecare este intersecţia străzii Panduri cu Dropia iar punctul de sfârşit este strada Sloboziei, la limită cu Parcul Central”, a declarat Marius Dulce.
Valoarea totală a proiectului este de 6.269.019,96 lei (circa 1,3 milioane euro).
Be the first to comment