Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 78 de misiuni.
Potrivit ISU Călărași, din numărul total de intervenții, 53 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor PSI și pentru intervenția la șase accidente rutiere.
În această perioadă pompierii militari profesioniști au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a patru incendii produse la nivelul unor locuințe sau anexe gospodărești și trei incendii de vegetație uscată, stuf sau resturi menajere.
Be the first to comment