Percheziții în Constanța și Călărași, într-un dosar de trafic de droguri, proxenetism și furt calificat

FOTO cu rol ilustrativ

Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT Constanța, au efectuat joi, 06 aprilie, 20 de percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc, finanțarea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, punerea la dispoziție, cu știință, a unui imobil pentru consumul ilicit de droguri de mare risc, proxenetism și furt calificat.

Potrivit Poliției Județene Constanța, au fost efectuate 17 percheziții în județul Constanța și trei în județul Călărași și au fost puse în executare 18 mandate de aducere. Acțiunile desfășurate în dosarul penal au vizat destructurarea unui grup infracțional organizat care era format din 15 membri.

„Din cercetări a reieșit că, în luna ianuarie 2022, în județul Constanța, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, format inițial din trei persoane, la care ulterior, ar fi aderat alte 12 persoane. Membrii grupului ar fi procurat cocaină din Guyana Franceză și ar fi transportat-o, prin intermediul unor cărăuși, în Olanda, Franța si România, pentru a fi vândută către consumatori. În luna aprilie 2022, în urma cooperării polițienești cu autoritățile din Franța, pe aeroportul Orly din Paris a fost identificat unul dintre cărăuși, în timp ce transporta peste un kilogram de cocaină pe relația Guyana Franceză – Paris – Olanda – România”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

De asemenea, s-a reținut că patru dintre membrii grupării ar fi racolat cinci femei, în scopul determinării sau înlesnirii practicării prostituției în România, Germania, Austria, Elveția și Belgia. Totodată, patru dintre membrii grupului infracțional ar fi săvârșit trei infracțiuni de furt calificat, sustrăgând sume de bani din casa de bani, dar și alte bunuri, dintr-o societate comercială din județul Constanța, precum și două furturi de mărfuri din tiruri.

După declanșarea acțiunii, s-a solicitat emiterea unui nou mandat de percheziție, având ca obiect un container aflat în incinta Portului Constanța Sud-Agigea, în interiorul căruia au fost descoperite bunuri electrocasnice și de îmbrăcăminte noi, a căror proveniență nu a putut fi justificată.

În urma perchezițiilor efectuate au ridicate aproximativ 50 de grame de cocaină, 18.000 de euro, 35.000 de lei, 1.200 de dolari, bunuri destinate cântăririi, porționării și ambalării drogurilor, 31 de telefoane mobile, 39 de cartele SIM, un laptop, înscrisuri și alte bunuri cu valoare probatorie.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de 12 dintre persoanele bănuite, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc, finanțarea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, punerea la dispoziție, cu știință, a unui imobil pentru consumul ilicit de droguri de mare risc, proxenetism și furt calificat.

În cursul zilei de vineri, 7 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor 12 suspecți și arestarea în lipsă a altor trei bănuiți, care se sustrag urmăririi penale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*