Exponatul lunii aprilie la Muzeul Dunării de Jos din Călărași: o cruce relicvar din secolul al zecelea

Exponatul lunii aprilie la Muzeul Dunării de Jos din Călărași: o cruce relicvar din secolul al zecelea. FOTO: afiș

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă în luna aprilie, în cadrul proiectului „Exponatul lunii”, o cruce relicvar, de mici dimensiuni, cu decor în relief, din bogatul inventar arheologic descoperit la Păcuiul lui Soare.

Piesa este realizată din bronz, prin turnare în tipar, în stare foarte bună de conservare. Aversul și reversul sunt unite prin două balamale, cea de sus reprezentând și anoul de prindere pe colier. Brațele sunt evazate spre capete, cel vertical mai mult decât cel orizontal, care este și mai scurt.

Pe avers este redat Iisus Hristos răstignit, îmbrăcat în colobium, cu deschidere triunghiulară la gât și falduri bine conturate, ce îi acoperă tot corpul până la glezne. Picioarele sunt orientate divergent spre exterior. Pe revers este redată Maica Domnului în orantă, cu brațele depărtate de corp, îmbrăcată în veșmânt lung, cu falduri, și picioarele orientate spre exterior în sens opus.

Având lungimea de 60 mm, lățimea de 24 mm și grosimea de 6 mm, piesa este încadrată cronologic la sfârșitul secolului X.

„Acest tip de cruci, cu reprezentări clasice ale lui Iisus Hristos și Maica Domnului, au numeroase analogii printre descoperirile situate pe linia Dunării: Capidava, Hârșova, Oltina, dar și în interiorul provinciei: Limanu, Valu lui Traian. Ele se purtau la piept, sau agățate la gât, de unde și denumirea de cruciulițe engolpion sau pectorale. În biserica ortodoxă, engolpionul este însemnul înalților ierarhi, episcopi, mitropoliți sau patriarhi. Crucile relicvar sunt piese de cult destinate păstrării unor fragmente din moaștele sau veșmintele unor sfinți sau a unor bucăți din lemnul Sfintei Cruci”, spune muzeograful Sorina Nedelcu.

Piesa este expusă la Secția Arheologie a muzeului, în cadrul expoziției permanente ,,Evoluția comunităților umane la Dunărea de Jos”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*