Amenzi de peste 20.000 de lei, aplicate pentru muncă la negru în județul Călărași

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a efectuat, în ultima săptămână a lunii martie, controale în vederea combaterii muncii nedeclarate și pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă.

Astfel, în domeniul relațiilor de muncă s-au efectuat 17 controale pe muncă nedeclarată, în urma cărora doi angajatori au fost sancționați, fiind aplicate amenzi în valoare de 21.500 de lei. În domeniul securității și sănătății în muncă s-au efectuat 39 de controale, 29 de angajatori au fost sancționați și au fost aplicate 51 de avertismente. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse măsuri cu termene precise de rezolvare.

Acțiunile de control au fost efectuate în diferite domenii de activitate: fabricarea de mobilă, creșterea bovinelor, telecomunicații, școli, primării, producția de metale feroase, lucrări de instalații, repararea și întreținerea navelor, silvicultură, jocuri de noroc, hoteluri și restaurante, agricultură, comerț, construcții, etc.

Printre neconformitățile constatate enumerăm;

  • contractul individual de munca (CIM), nu conține prevederi referitoare la repartizarea programului de muncă;
  • necompensarea concediului de odihnă la încetarea CIM;
  • angajatorul nu face dovada acordării drepturilor salariale;
  • angajatorul nu face dovada comunicării către salariați a deciziilor de încetare a CIM, a adeverințelor de vechime și a extrasului de REVISAL;
  • nerespectarea prevederilor privind transmiterea datelor în Revisal;
  • neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă;
  • angajatorul nu ține evidența orelor de muncă cu evidențierea orei de început și de sfârșit a programului de muncă;
  • lucrătorii care tăiau copaci nu purtau echipament individual de protecție (EIP)-(ex. casca de protecție);
  • lucrătorilor care efectuează activități cu produse pentru protecția plantelor (PPP), nu le-au fost prelucrate fișele tehnice de securitate ale produselor de uz fitosanitar utilizate;
  • societatea nu a prezentat un plan privind periodicitatea verificării stării de funcționare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgentă, precum și a sistemelor de siguranță;
  • instrucțiunile proprii pentru silozar nu includ prevederile din cartea tehnică a mecanismului de ridicat HUCHEZ de 125 kg;
  • semnalizarea de securitate, nu este efectuată în mod corespunzător riscurilor identificate;
  • căile de acces si de circulație din incinta sediului social erau ocupate cu cabluri electrice, existând astfel riscul de împiedicare sau electrocutare;
  • deși au fost instruite persoane pentru acordarea primului ajutor, nu a fost emisa o decizie de numire în acest sens;
  • nu este amenajat un spațiu asigurat pentru depozitarea ambalajelor PPP.

Tot în această perioada, ITM Călărași a desfășurat împreună cu Biroul pentru Imigrări al Județului Călărași, în baza „Planului de cooperare operativă pentru prevenirea și combaterea muncii ilegale a străinilor în anul 2023”, acțiunea de informare adresată angajatorilor care au angajați cetățeni străini sau care sunt interesați în acest demers, cu privire la condițiile în care străinii pot presta activități lucrative pe teritoriul României, precum și în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de angajatori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*