Ziua Poliției Române, sărbătorită în parcul Dumbrava din municipiul Călărași

Ziua Poliției Române sărbătorită în parcul Dumbrava din municipiul Călărași. FOTO: IPJ Călărași

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a sărbătorit vineri, 24 martie, Ziua Poliției Române în parcul Dumbrava din municipiul Călărași. Sărbătoarea a fost un bun prilej ca polițiștii să fie alături de cetățeni, aceștia familiarizându-se cu privire la specificul instituției, tehnica și dotările folosite de oamenii legii în executarea misiunilor.

Potrivit IPJ Călărași, au fost amenajate standuri expoziționale cu tehnică folosită în activitatea de poliție, precum laboratorul criminalistic mobil, folosit pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracțiunilor, laboratorul de siguranță rutieră, autospecialele, tehnica și uniformele din dotarea polițiștilor de rutieră, ordine publică și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Totodată, a fost organizat un punct de informare cu privire la oferta educațională a școlilor de poliție.

La activitate au participat și reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Călărași, aceștia au prezentat ochelarii care simulează efectele resimțite de consumatorii de substanțe psihoactive.

De asemenea, la sediul inspectoratului a fost organizată o ședință festivă în cadrul căreia șapte ofițeri și 32 de agenți de poliție au fost avansați la termen în gradul profesional următor, iar șapte ofițeri și opt agenți au fost avansați înainte de îndeplinirea stagiului minim, pentru merite deosebite.

Colegii avansați au primit felicitări din partea conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru munca depusă și rezultatele profesionale obținute. Totodată, conducerea inspectoratului a recompensat 88 de polițiști cu diplome de merit pentru rezultatele profesionale obținute.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*