Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate, în perioada 10 – 13 martie, să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor și / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 69 de misiuni.
Potrivit ISU călărași, din numărul total de intervenții, 56 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor PSI și pentru intervenția la un accident rutier produs pe DN 41 între localitățile Oltenița și Chirnogi. În accident a fost implicat un singur autoturism care a intrat în coliziune cu un copac, rezultând o singură victimă, conștientă, cu traumatisme ușoare.
De asemenea, în această perioadă pompierii militari profesioniști au acționat cu autospecialele de stingere pentru lichidarea a 11 incendii, dintre care un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Șoldanu și alte 10 incendii de vegetație uscată și stuf în localitățile: Călărași, Gălbinași, Dragalina, Ciocănești, Dănești, Fundulea, Budești, Negoiești, Chiselet și Sohatu.
În data de 11 martie, în jurul orei 12.00, echipajul pirotehnic din cadrul inspectoratului a fost solicitat să intervină în orașul Fundulea pentru ridicarea și transportul unei grenade defensive. Specialiștii pirotehnicieni s-au deplasat cu o autospecială și au înlăturat pericolul, ridicând elementul de muniție în vederea distrugerii ulterioare.
Be the first to comment