Președintele Organizației Județene PSD Călărași, Vasile Iliuță, a anunțat joi, 2 februarie, că județul și municipiul Călărași, alături de județele Giurgiu și Teleorman, împreună cu alte entități și instituții publice sau private, au pus bazele primului consorțiu pe educație organizat în regiunea Sud Muntenia.
„Educația reprezintă esența progresului. Pe scurt, vom remodela pregătirea viitorilor specialiști, în directă corelare cu nevoile din piață forței de muncă”, a explicat liderul social-democraților călărășeni.
Potrivit lui Vasile Iliuță, „Consorțiul pentru învățământ dual integrat” are drept scop asigurarea formării profesionale de calitate a elevilor și studenților, în vederea obținerii unei calificări și, ulterior, a unui loc de muncă stabil și bine plătit. Astfel, va fi construit un campus de pregătire, vor fi asigurate burse pentru cei care se vor înscrie în programele de instruire, la care se vor adăuga și dotări punctuale ale unor instituții de învățământ.
Be the first to comment