Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează, în cadrul proiectului „Atelierele Muzeului”, în perioada 18 – 20 ianuarie, un atelier de caligrafie dedicat Zilei Unirii.
Astfel, Muzeul Dunării de Jos invită călărășenii interesați să participe, în preajma aniversării a 164 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, la un atelier în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să scrie caligrafic, cu toc și peniță, fragmente din documentele acelor vremuri.
Atelierul se va desfășura la Secția Arheologie a muzeului – demisolul Consiliului Județean Călărași, între orele 09.00 – 12.00. Programările se fac la numărul de telefon 0726/220.908, de luni până vineri, în intervalul orar 08.30 – 15.30. Prețul de participare este de doi lei/ persoană/ atelier.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat din comuna Lupșanu, județul Călărași, s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce a fost prins la volanului unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași, […]
Pompierii militari călărășeni vă recomandă să respectați regulile și măsurile care se impun în această perioadă pentru a putea petrece sărbătorile pascale în siguranță Cu ocazia Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, Inspectoratul pentru Situații de […]
CNAIR a anunțat că în perioada 28 decembrie – 05 ianuarie se va desfășura un transport cu depășiri pe ruta Portul Constanța – Oltenița Port. Traseul este următorul: Constanța Poarta 7 (jud. CT) – A4 […]
Be the first to comment