Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a luat măsuri suplimentare în perioada trecerii dintre ani, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței cetățenilor.
În perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, pentru siguranța cetățenilor, zilnic, peste 100 de polițiști au acționat în județul Călărași, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum și pe principalele drumuri naționale și județene, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite, pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier.
Structurile de poliție au intervenit la 208 evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112.
Ca urmare a activităților desfășurate au fost constatate 77 de infracțiuni, 5 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate a fost dispusă o măsură preventivă.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 216 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 90.000 de lei.
Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române, context în care polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.
Astfel, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
Be the first to comment