Polițiști călărășeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, efectuează vineri, 9 decembrie, 17 percheziții, în județul Călărași, la persoane bănuite de furt calificat din locuințe și societăți comerciale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, din cercetări a reieșit că începând din luna septembrie și până în prezent, persoanele bănuite ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat din locuințe și societăți comerciale, în județul Călărași.
Vor fi puse în executare opt mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor Poliției Municipiului Călărași, Secției 1 Poliție Rurală Modelu, Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
Be the first to comment