Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Călărași, în acest weekend, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.
La activitățile desfășurate au participat aproximativ 200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
În urma activităților desfășurate, la nivelul județului Călărași, echipele mixte au efectuat controale la 249 de societăți comerciale și au aplicat sancțiuni în valoare de 53.655 de lei.
Totodată, au fost aplicate 244 de sancțiuni contravenționale, dintre care 123 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Be the first to comment