Un bărbat din județul Călărași s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce a fost prins în trafic, la volanul unui autoturism, în stare de ebrietate, drogat și fără permis de conducere.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 13 noiembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Curcani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DJ 402, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea pe drumurile publice, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.92 mg/l în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la benzodiazepină.
Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Be the first to comment