Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române execută marți, 8 noiembrie, zboruri de antrenament la înălțimi mici, de aproximativ 150 – 2.000 metri înălțime față de sol, în sud-estul țării.
Potrivit Statului Major al Forțelor Aeriene, aceste activități de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor și în concordanță cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creșterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității de acțiune a Forțelor Aeriene Române.
„Statul Major al Forțelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităților aeronautice asupra comunității locale, urmărind în același timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloților, în conformitate cu cerințele specifice, obiective care includ și executarea unor antrenamente adecvate condițiilor actuale”, au transmis reprezentanții SMFA.
Be the first to comment