Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, spune că lucrările din cadrul proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncțional în zona centrală a municipiului” avansează chiar într-un ritm bun.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, edilul a anunțat că a început turnarea stratului de beton pe tronsonul cuprins între strada Dobrogei și Muzeul Municipal (fostul sediu al Primăriei), urmând ca această operațiune să continue în perioada următoare până în dreptul sediului Consiliului Județean Călărași.
„Nădăjduim să finalizăm investiția, finanțată din fonduri europene, până la finele anului viitor. Amplasamentul vizat de proiect este format din zona pietonală care se desfășoară între strada Sloboziei și strada Dobrogei, precum și aleile de legătură ale acesteia cu Parcul Central, segmentul din strada Sloboziei cuprins între intersecția cu strada București și cea cu strada 1 Decembrie 1918 și segmentul străzii Traian între strada 1 Decembrie 1918 și Bulevardul 1 Mai”, a precizat Marius Dulce.
Potrivit primarului municipiului Călărași, rezultatele așteptate la finalul implementării proiectului sunt o suprafață carosabilă reabilitată de 785 mp, suprafață spații verzi reabilitată – 7.255,9 mp, respectiv, suprafața zonelor pietonale modernizate – 20.194,8 mp.
Be the first to comment