Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii călărășeni după ce a provocat un accident rutier în timp ce conducea un autoturism în stare de ebrietate și fără a poseda un permis valabil.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 07 octombrie, în jurul orei 22.55, un bărbat în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 306, în afara localității Dragoș Vodă, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, iar mașina a părăsit partea carosabilă și a căzut într-un canal de irigații.
Conducătorul auto a fost rănit ușor și nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiștii Serviciului Rutier s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ulterior, la data de 10 octombrie a.c., în urma buletinului de analiză toxicologică a rezultat o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g% alcool pur în sânge la momentul recoltării mostrelor biologice.
Acesta fiind cercetat și sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Fată de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
Be the first to comment