Primarul Marius Dulce a semnat contractul pentru actualizarea proiectului tehnic pentru amenajarea Pieței Unirii

Marius Dulce. FOTO Paul Alexe

Primarul municipiului Călărăși, Marius Dulce, a anunțat că a semnat contractul privind Actualizarea PT „𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐚𝐣𝐚𝐫𝐞 𝐏𝐢𝐚𝐭̧𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 (𝐏𝐢𝐚𝐭̧𝐚 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆)”, etapă necesară în cadrul procesului de finalizare a lucrărilor de execuţie a obiectivului respectiv.

El a afirmat că termenul de predare a proiectului tehnic este de 40 de zile din momentul semnării contractului, iar odată elaborat acest document va iniţia procedura de achiziţie a constructorului pentru realizarea restului de executat.

“În cursul lunii februarie 2022, proiectantul a sesizat Primăria în legătură cu unele neconformităţi legate de execuţie, solicitând efectuarea unei expertize. În consecinţă, am procedat la rezilierea contractuui încheiat cu executantul, SC Antrepriza Şantiere Construcţii Montaj Eurobild SRL. Expertiza tehnică a fost predată în luna iunie.

Până în prezent, s-au efectuat lucrări de infrastructură şi suprastructură în valoare de 2,3 milioane lei (fără TVA)”, a spus primarul Marius Dulce.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*