Un bărbat de 40 ani din București s-a ales cu dosar penal după ce a plonjat cu mașina într-un canal de colectare a apelor aflat pe marginea drumului.
Accidentul a avut loc la puțin timp după ora 21.00 a zilei de sâmbătă, 31 octombrie.
Polițiștii spun că bărbatul este din București. El conducea un autoturism marca Volkswagen dinspre capitală spre Oltenița, iar atunci când a intrat într-o curbă periculoasă nu a adaptat viteza la condițiile de trafic și a zburat în afara drumului. Câteva momente mai târziu el s-a răsturnat cu mașina într-o baltă.
În mașină se aflau 4 persoane, iar două dintre acestea au fost rănite. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiștii călărășeni și oamenii legii au aflat că acesta avea o alcoolemie de 0,86 la mie. Individul a fost condus la spital unde au fost prelevate două mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Be the first to comment