Secretarul executiv al PSD Călărași, Ion Samoilă, a prezentat joi, 18 august, în cadrul conferinței săptămânale de presă a partidului, stadiul investițiilor aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean Călărași, dar și agenda politică pe care partidul o are în această perioadă.
Ion Samoilă, care este și vicepreședintele Consiliului Județean Călărași a vorbit despre proiectele privind portul turistic, Palatul administrativ, podul peste Argeș, Spitalul Județean.
„La portul turistic se lucrează. Deja avem un progres de 36 la sută. Am înaintat ultimele situații întocmite de constructor la minister pentru a fi analizate și decontate. Deci, suntem în grafic, nu sunt probleme, se lucrează și o să ne ținem de calendar.
Palatul administrativ – Prefectura, așa cum o avem noi denumită, are o organizare de 22 la sută. Am reușit ca până în acest moment să susținem finanțarea din bugetul județean. (…) Eu cred că într-o săptămână – două, se finalizează și așteptăm Hotărârea de Guvern pentru preluarea finanțării acestei investiții atât de importante. Trebuie să o finalizăm, indiferent de unde o să găsim finanțare, pentru că este o clădire emblematică pentru municipiul și județul Călărași.
Despre podul peste Argeș vreau să vă informez că a fost o perioadă când nu s-a lucrat, din chestiuni obiective – timpul nu ne-a permis, au fost creșteri ale nivelului apei etc, dar, acum, deja avem pentru vineri o notificare să participăm la o recepție parțială a tablierului și rampelor de acces către pod. Eu cred că dacă se finalizează această operațiune, urmează pietruirea și asfaltarea și în maximum două luni de zile această investiția o să fie finalizată.
La Spitalul Județean… mai avem corpurile A, B, C și D ale spitalului, care vor fi realizate pe POIM. A fost predat proiectul tehnic, urmând ca de la 1 septembrie să înceapă lucrările. Avem deja alocate fonduri pentru această lucrare. Sper ca până la sfârșitul anului să realizam ceea ce ne-am propus”, a explicat Ion Samoilă.
De asemenea, el a prezentat și stadiul lucrărilor la o serie de drumuri județene, aflate în diverse stadii, „cu excepția drumului județean 403”.
„La DJ 402 așteptăm implementarea unor stații inteligente. Cred că până la finele lunii octombrie vom recepționa acest drum. DJ 211 este finalizat. Avem procesele verbale, trebuie să convocam recepția pe acest drum. Este finalizat și trebuie să-l preluam. DJ 411 este realizat în proporție de 97 la sută. (…) Cred că în maximum două luni de zile se predă. La DJ 403 au fost niște probleme. Am avut discuții cu constructorul, cu antreprenorul și am căzut de acord să facem un act adițional prin care să mai aducem un constructor pentru a grăbi puțin lucrările. (…) Noi ne-am propus și avem promisiunea că până la sfârșitul anului să se finalizeze porțiune Luica – Șoldanu, una foarte importantă”, a explicat vicepreședintele CJ Călărași.
În aceeași conferință de presă, Ion Samoilă a mai vorbit despre situația blocului ANL pentru medici, reabilitarea Școlii Gimnaziale Speciale Nr.1 și a Școlii Gimnaziale Carol, consolidarea și renovarea corpurile F, G, H de la spitalul județean, precum și a Muzeului Dunării de Jos.
Be the first to comment