Consiliul Județean Călărași a dat ordinul de începere a lucrărilor la clădirea Palatului Administrativ.
Reprezentanții instituției, împreună cu cei ai constructorului, ai proiectantului și ai arhitectului, au efectuat o primă vizită a locației care, din păcate, a devenit o ruină a neputinței administrațiilor trecute.
Clădirea de o frumusețe impresionantă cuprinde 58 de camere care se întind pe o suprafață de 2.500 metri pătrați.
Bijuteria arhitecturală a fost construită în anul 1898, în stil neoclasic, de arhitectul italian Giussepe Ciconni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un șofer de microbuz a fost amendat cu 9.000 de lei de polițiștii rutieri din Călărași pentru nerespectarea prevederilor legale. Potrivit IPJ Călărași, în cursul zilei de luni, 16 mai, în urma unei acțiuni pentru […]
Pe fondul creșterii semnificative, în ultima perioadă, a numărului incendiilor de vegetație uscată produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, care […]
Doi bărbați care primiseră condamnări pentru ultraj au fost ridicați de polițiștii din Călărași. Potrivit IPJ Călărași, la data de 14 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, alături de polițiști din cadrul Poliției […]
Be the first to comment