Accident rutier în municipiul Călărași. FOTO Nicu Bodeanu
Un eveniment rutier a avut loc vineri, 30 octombrie, în jurul orei 15.30, în municipiul Călărași.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Călărași, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a condus autoturismul marca Dacia pe strada Gheorghe Lazăr din direcția strada București către strada Plevnei, iar la intersecția cu strada Grivița nu a respectat semnificația indicatorului oprire și a intrat în coliziune cu un autoturism marca BMW care circula pe drum prioritar.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului din autoturismul Dacia. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, va acționa începând cu data de 01 octombrie, de la ora 00.00, și până în data de 15 octombrie, la aceeași oră, […]
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii călărășeni, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Călărași, ISU Călărași și Poliția Locală, vor fi angrenați în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele sportive, […]
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Româneinformează că traficul este restricționat pe a doua bandă pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București, la kilometrul 42, în zona localității Sărulești, județul Călărași, din cauza […]
Be the first to comment