Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Călărași au desfășurat joi, 28 iulie, o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
Astfel, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control pe DN 3, în afara municipiului Călărași, un bărbat, de 34 de ani. Întrucât tânărul manifesta un comportament agitat a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la cannabis. În colaborare cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași s-a procedat la controlul amănunțit al autovehiculului, fiind descoperită cantitatea de aproximativ 4 – 5 g substanță vegetală uscată despre care conducătorul auto a declarat că este cannabis și îi aparține, fiind destinat consumului propriu.
De asemenea, s-a făcut control corporal pasagerilor, iar asupra unui bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 4 – 5 g substanță vegetală uscată despre care acesta a declarat că este cannabis, fiind destinat consumului propriu. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat pe DN 3, în afara municipiului Călărași, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Galați, pozitiv cannabis. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier, în colaborare cu lucrători din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, au oprit pentru control pe bulevardul 1 Mai din municipiul Călărași un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Grădiștea, județul Călărași. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină. A fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Be the first to comment