Inspectorii de muncă din Călărași au continuat acțiunile îndreptate împotriva angajărilor fără forme legale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași a efectuat, în perioada 27 iunie – 03 iulie, controale în vederea combaterii muncii nedeclarate și pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă.

Astfel, potrivit ITM Călărași, în domeniul relațiilor de muncă s-au efectuat 28 de controale din care 27 au fost pe muncă nedeclarată, patru angajatori au fost sancționați și s-au aplicat amenzi în valoare de 6.000 de lei. În domeniul securității și sănătății în muncă, s-au efectuat 24 de controale și 21 de angajatori au fost sancționați. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse măsuri cu termene precise de remediere.

Acțiunile de control au fost efectuate în diferite domenii de activitate: creșterea animalelor, activități de protecție și pază, fabricarea uleiului, tâmplărie, alimentație publică, comerț, transport, agricultură, restaurante, administrație publică, jocuri de noroc, învățământ secundar, etc.

Printre neconformitățile constatate enumerăm:

  • nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal;
  • necompensarea concediilor de odihnă la încetarea CIM;
  • nerespectarea termenelor de transmitere a datelor în Revisal;
  • angajatorul nu face dovada comunicării deciziilor de încetare CIM, a adeverinței și extrasului Revisal;
  • dosarele de personal erau incomplete;
  • angajatorul nu ține evidența orelor prestate de salariați, cu ora de începere și de sfârșit de program;
  • nu a fost realizată semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă, pentru locurile unde pot apărea atmosfere explozive;
  • la nivelul unității a fost numit prin decizie personalul care acorda primul ajutor, dar nu a fost instruit în acest sens;
  • căile de circulație a vehiculelor nu erau clar marcate prin benzi continue, printr-o culoare perfect vizibilă.
  • fișele individuale de instruire nu sunt prevăzute cu traseul și durata deplasării (domiciliu – loc de munca si invers);

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*