VIDEO Vasile Iliuță a explicat care va fi modul de organizare a alegerilor interne în cadrul organizației județene a PSD Călărași

Vasile Iliuță a explicat care va fi modul de organizare a alegerilor interne în cadrul organizației județene a PSD Călărași

Președintele interimar al PSD Călărași, Vasile Iliuță, a prezentat  joi, 07 iulie, în cadrul conferinței săptămânale de presă a partidului, care va fi modul de organizare a alegerilor interne în cadrul organizației județene.

El a spus că în cursul zilei de miercuri, 06 iulie, a participat la Consiliul Politic Național al PSD, unde s-au stabilit ultimele detalii privind alegerile în cadrul organizațiilor județene și a precizat că cel mai probabil, dacă de la Centru nu se va decide altfel, în Călărași alegerile vor fi organizate în luna septembrie.

„Ieri (miercuri, 06 iulie – n.r.) am fost prezent la Consiliul Politic Național, unde au fost discutate mai multe probleme. (…) Au fost discutate, în cadrul întâlnirii, măsuri organizatorice, activitatea de organizare internă, au fost și câteva organizații care au primit votul nostru pentru a conduce președinte interimar, la Neamț și Vrancea. Întâlnirea a fost cea care a confirmat că urmează congres la nivelul fiecărui județ în parte și vor fi alegeri de jos în sus, așa cum v-am mai anunțat. O să ne organizăm în teritoriu, o să plecăm de săptămâna viitoare în teritoriu, să formăm echipe la nivelul fiecărei localități. Cel care vrea să candideze pentru președinte al unei organizații județene trebuie să aibă minimum cinci organizații care să îl susțină și trebuie să-și depună candidatura pe o moțiune cu o echipă care să vină în spatele președintelui și să poată să preia conducerea organizației județene. Eu pot să spun că astăzi voi face oferte colegilor să intre în echipa mea, pe moțiunea pe care voi candida. O să iau și susținerea celor cinci organizații ale județului Călărași ca să mă susțină, să pot să mă înscriu în competiție, o să ne dea o foaie de parcurs cu reprezentativitate de la București. În momentul în care am reprezentativitate pe organizație, în funcție de tot ce s-a întâmplat în alegerile din septembrie 2020 și din decembrie – acelea vor fi reprezentativă ca să putem ști numărul de electori din fiecare localitate.

Acum sunt obligatorii la nivelul județului organizația de tineret, de femei, de seniori și organizația Liga Aleșilor Locali. O să găsim o formulă încât să alegem și un primar care să reprezinte Liga Aleșilor Locali.

Alegerile vor fi în luna septembrie. În septembrie îmi va confirma Centrul propunerea mea și în funcție de celelalte organizații cu privire la data alegerilor”, a explicat Vasile Iliuță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*