Acțiunile polițiștilor călărășeni pentru siguranța comunității din acest weekend au avut ca rezultat prinderea în flagrant a nouă persoane, precum și dispunerea a două măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 47 de conducători auto au rămas fără permis.
Potrivit IPJ Călărași, peste 300 de polițiști au acționat în perioada 24 – 26 iunie, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 36 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 217 evenimente sesizate prin 112.
Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 56 de infracțiuni, nouă persoane au fost prinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse două măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 540 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 186.200 de lei.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 11 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au fost reținute 47 de permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 26 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Călărași, în timp ce conducea autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. La testarea cu aparatul etilotest, tânărul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a depistării substanțelor psihoactive în organism, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis-5. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor cu efect psihoactiv”.
La data de 25 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița – Biroul Rutier au depistat pe raza comunei Mânăstirea, județul Călărași, un bărbat de 56 de ani, din comuna Mânăstirea, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Be the first to comment