VIDEO Primarul Marius Dulce anunță dificultăți în implementarea proiectelor europene din cauza creșterilor de prețuri

Primarul Marius Dulce anunță dificultăți în implementarea proiectelor europene din cauza creșterilor de prețuri

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a prezentat joi, 23 iunie, în cadrul conferinței săptămânale de presă a organizației județene a PSD Călărași, stadiul de implementare a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii din oraș.

Potrivit edilului, majoritatea acestor proiecte au ca termen de finalizare sfârșitul anului 2023, dar multe dintre ele întâmpină probleme din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcții. Drept urmare, sunt necesare lucrări complementare, care presupun alte cheltuieli pe lângă sumele alocate.

În cadrul unei conferințe de presă ce a durat aproape 40 de minute, el a prezentat fiecare dintre cele 25 de proiecte realizate cu bani europeni și stadiul de implementare în care se află acestea. Cu această ocazie, el i-a criticat pe consilierii locali ai PNL, care „nu votează ceea ce trebuie să se întâmple pentru cetățeni”.

„PNL are, în ultima perioadă de timp, o zbatere cu privire la ce facem, dar, în schimb, în consiliu (Consiliul Local Municipal – n.r.) nu votează ceea ce trebuie să se întâmple pentru cetățeni. Dacă noi am votat aceste proiecte europene (…) ei consideră că nu mai trebuie să facem nici lucrări complementare, nici lucrări conexe pentru acest proiecte europene”, spus Marius Dulce.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*