Trei bărbați din Călărași, cercetați în stare de reținere după ce au provocat un scandal în plină stradă

Mașină de Poliție

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Călărași cercetează, în stare de reținere, trei bărbați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Astfel, potrivit IPJ Călărași, în cursul zilei de miercuri, 15 iunie, polițiștii au fost alertați cu privire la faptul că mai multe persoane s-au agresat pe Aleea Constructorului din municipiul Călărași.

„În fapt, în jurul orelor 19.00, în timp ce se aflau pe Aleea Constructorului, pe fondul consumului de alcool, două femei au avut un conflict verbal. Ulterior, cele două femei au anunțat telefonic membrii familiei lor, astfel au venit patru bărbați care s-au agresat reciproc, iar unul dintre aceștia a folosit un pistol cu bile neletal”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.

Cercetările desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Poliției Municipiului Călărași au condus la identificarea autorilor, aceștia fiind patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 36 de ani, toți din municipiul Călărași.

Față de trei dintre ei s-a dispus reținerea pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea clarificării situației de fapt și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*