Serviciile voluntare și private pentru situații de urgență din județul Călărași se vor întrece la sfârșitul acestei săptămâni în cadrul concursurilor profesionale unde își vor dovedi calitățile și aptitudinile de pompieri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, în data de 11 iunie, începând cu ora 08.00, în incinta stadionului municipal din Călărași se va desfășura etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.
„Concursul cu tematică specifică serviciilor pentru situații de urgență are caracter tehnico-aplicativ și sportiv și se organizează anual cu pompierii din cadrul serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, care activează în cadrul primăriilor și al societăților comerciale din județul nostru”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, plt. adj. șef Ștefan-Ovidiu Tătăranu.
Întrecerea sportivă constă în trei probe: „Pista cu obstacole”, „Dispozitivul de intervenție” și „Ștafeta 4 x 100 metri”. Pe parcursul acestora se au în vedere dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență, evaluarea nivelului de pregătire, a capacității de intervenție și popularizarea în rândul cetățenilor a unor aspecte specifice activităților desfășurate de către serviciile voluntare și private pentru situații de urgență.
La această etapă vor participa servicii voluntare și private pentru situații de urgență din întreg județul Călărași.
Competiția este organizată, ca în fiecare an, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Călărași. Cei care își vor adjudeca locul întâi au ocazia să reprezinte Călărașiul la faza interjudețeană, care se va desfășura pe parcursul lunii iulie în Constanța.
Be the first to comment