Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a precizat joi, 5 mai, în cadrul conferinței de presă săptămânale a PSD Călărași, că proiectele europene reprezintă prioritatea administrației locale pentru acest an.
El a început conferința de presă explicând că va vorbi numai despre problemele din municipiul Călărași după ce, în ultima vreme, au apărut diverse postări pe Facebook în care se menționa că nu se lucrează pe străzile unde se află proiecte în execuție.
„În ultima vreme s-au făcut postări pe Facebook prin care s-a spus că nu se lucrează pe strada Rahova. Strada Rahova este în grafic, se lucrează, timpul nu ne-a prea permis, dar lucrăm la trotuare. Suntem avansați și sper că într-o lună de zile, o lună și jumătate, vom avea și strada Rahova asfaltată. Mai bine decât ne așteptam pentru că termenul era să o facem până în toamnă.
Așa cum ați văzut am terminat și strada Florilor, suntem în grafic și cu acea. Chiar acum două zile am terminat și trotuarele. Identificăm noi locuri de parcare și în viitor vom intra în acele zone să facem și locuri de parcare. Nu ne oprim pentru că cerințele sunt foarte mari la nivel de municipiu, iar acolo unde avem garaje, nu vom lăsa teren mizerabil, murdar, pentru că vrem să facem aceste parcări”, a explicat Marius Dulce.
Ulterior, edilul a vorbit și despre proiectele europene pe care administrația locală le are în desfășurare și pe care le-a catalogat ca fiind „prioritare”.
„Avem ca prioritate proiectele europene. Suntem în grafic cu ele. Unele sunt un pic mai întârziate, dar o să recuperăm timpul. Suntem în discuții cu cei de la ENEL ca pe strada București să introducem cablurile în subteran. După aceea, vom accesa un împrumut, pentru că numai pentru strada Bucureşti, pentru lucrări complementare pentru iluminatul public o să ne trebuiască peste 10 milioane de lei. Și atunci vom folosi acești bani din împrumut”, a precizat Marius Dulce.
Primarul Călărașului a mai vorbit în conferința de presă și despre celelalte proiecte pe care administrația locală le are în vedere și unde a cerut finanțare prin POR și PNRR, precum cel de regenerare urbană, crearea de noi locuri de joacă pentru copii, achiziția de autobuze ecologice, construcția de locuințe eficiente energetic și altele.
Be the first to comment