Prima atestare documentară a localității Oltenița se găsește într-un document lăsat de domnitorul Neagoe Basarab și datat 13 aprilie 1515, urmând ca în iunie 1526 să fie menționată într-un hrisov al lui Radu de la Afumați.
În 1852 o delegație din Ulmeni, Chiselet, Chirnogi, Radovanu și Căscioarele, se adresează prințului Alexandru Ghica rugându-l să le aprobe înființarea unui oraș slobod de dări, vânzându-le o parte din moșia sa, ceea ce s-a realizat în fapt un an mai târziu. Astfel, la 23 Aprilie 1853 (când avea în jur de 750 locuitori) Oltenița este recunoscută oficial ca „oraș slobod”.
Istoria acestor locuri este însă mult mai veche, dovadă fiind descoperirea celei mai mari așezări neolitice, cu mai multe nivele de locuire, pe movila Gumelnița (la circa 4 km est de zona centrală), care datează din mileniul 4 î.e.n.
Materialul arheologic descoperit aici aparține Culturii Gumelnița (denumită după toponimia locului) și este deosebit de valoros atât prin vechimea lui, cât și prin varietatea și bogăția de obiecte conservate.
Descoperirile arheologice și însemnările unor scriitori antici atestă posibilitatea existenței unei formațiuni prestatale a dacilor la gura Argeșului și mai apoi cetatea romano-bizantino constantiniană Daphnes, în aceste locuri în sec. IV î.e.n.
De-a lungul timpului, Oltenița a fost martoră a numeroase războaie duse pe aceste locuri în evul mediu și epoca modernă (incursiunile lui Mihai Viteazu -1594-1595 – vizând cetățile turcești din dreapta Dunării, ciocnirile și luptele dintre austrieci și turci, etc.).
În timpul războiului de independență, Oltenița s-a constituit ca punct principal de apărare a capitalei, lucru dovedit chiar prin inspecția zonei frontului de către Regele Carol I al României.
Luptele desfășurate pe teritoriul orașului în timpul celor două războaie mondiale au făcut din Oltenița o localitate cunoscută de marii comandanți militari și oameni politici ai vremii. De altfel, ea figurează pe prima hartă a Țării Românești, tipărită la Viena de către Constantin Cantacuzino, în 1700.
Datorită poziției sale geografice și beneficiind de un pământ fertil, vegetație bogată, faună diversă, climă temperată etc. și fiind un vad bun de trecere peste Dunăre, cap de pod și loc de depozitare de grâne, vamă, punct de carantină și graniță, Oltenița și-a dobândit un important rol economico-social, lucru ce a determinat fondarea la 23 aprilie 1853 a orașului Oltenița, aprobată de domnitorul vremii, Radu Știrbei.
Funcțiunea de bază a localității a fost cea de port la Dunăre, la care s-a adăugat în timp și cea industrială (construcții și reparații de motonave, vase fluviale pentru călători, remorchere, șlepuri ș.a., turnătorie, fabrică de mobilă, elemente prefabricate pentru construcții, industrie alimentară și ușoară).
Faptul că este situat la granița de sud a țării și fiind un punct important în drumul dintre Occident si Orient a determinat Guvernul României să adopte o Hotărâre de înființare a Punctului de control trecere a frontierei Oltenița – Tutrakan (Bulgaria), punct ce scurtează cu aproximativ 150 km actualele trasee rutiere.
Dezvoltarea socio-economică a orașului a condus autoritățile locale să propună parlamentului României ridicarea localității la rang de municipiu, fapt ce s-a realizat la 22 octombrie 1997.
Be the first to comment