Anul acesta, în luna aprilie, se derulează la nivel național campania „Curățăm România”, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”, inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Joi, 14 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, Primăria Municipiului Călărași și Instituția Prefectului Călărași s-au alăturat inițiatorului acestei acțiuni în municipiu – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos – și au participat la o activitate de ecologizare a zonei din imediata vecinătate a fabricii de pal. În decurs de câteva zeci de minute au fost strânși peste 100 de saci cu gunoaie și deșeuri abandonate.
Această inițiativă are ca scop conștientizarea importanței unui mediu curat, promovând în același timp spiritul civic și prevenția în rândul cetățenilor, întrucât în ciuda eforturilor unităților administrativ teritoriale și a anumitor organizații neguvernamentale, problema gunoaielor rămâne de actualitate, iar pagubele asupra mediului pe care le generează abandonarea deșeurilor în locuri nepermise sunt semnificative.
Be the first to comment