VIDEO Echipamente medicale de 12 milioane de lei pentru Spitalul Județean Călărași

Conferință de presă la PSD Călărași

Spitalul Județean Călărași va primi echipamente medicale în valoare de 12 milioane de lei din partea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, Bogdan Cristian Mihai, în data de 7 aprilie, într-o conferință de presă, organizată la sediul PSD Călărași.

La conferința de presă a social-democraților călărășeni, au mai fost prezenți, pe lângă managerul Spitalului Județean, președintele organizației județene a PSD Călărași și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, și deputatul PSD Dumitru Coarnă.

Vasile Iliuță a spus ce fonduri primește județul Călărași în această perioadă.

“Județul Călărași primește 1.270 de milioane pe tot județ, înseamnă cele 55 de localități și 160 de milioane pentru gaze, unde sesiunea este deschisă și acum până pe 30 aprilie”, a transmis Vasile Iliuță.

El a precizat că PSD a propus mai multe persoane pentru funcțiile de conducere ale unor instituții din Călărași și a dat mai multe exemple, printre care: Ioana Păduraru la ANAF, Tatiana Zaharia la Casa de Pensii, Tomescu Dionisie la Direcția Agricolă, Doinița Nicolae la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Munc. De asemenea, Vasile Iliuță a mai anunțat că PSD Călărași l-a propus pe Ion Găman să fie secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

Managerul Spitalului Județean Călărași, Bogdan Cristian Mihai, a spus că unitatea medicală va primi de la Ministerul Sănătății 12 milioane de lei, bani care vor fi utilizați pentru achiziția de echipamente pentru toate secțiile.

El a mai transmis că a fost semnat contractul de anvelopare pentru mai multe corpuri ale spitalului.

“Săptămâna trecută a fost semnat și contractul de anvelopare a corpurilor A, B, C și D. acest contract va avea o zonă de schimbare a feței spitalului, dar și o componentă de reabilitare energetică și căutarea unor surse alternative de energie, prin montarea unor panouri solare și pompe de căldură”, a spus Bogdan Cristian Mihai.

De asemenea, el a transmis și că se lucrează la o nouă abordare a cadrelor medicale în relația cu pacienții.

Săptămâna trecută am implementat un sistem nou de evaluare a cadrelor medicale în acțiunea cu pacienții astfel încât să eliminăm acele discuții lansate în spațiul public post-factum externare, unde anumiți pacienți ulterior externării înțeleg să emită niște alegații cu privire la bunele îngrijiri sau nu. Acum le dăm ocazia să își asume aceste lucruri într-un mod transparent, care va fi supus analizei noastre”, a explicat managerul Spitalului Județean Călărași.

Deputatul Dumitru Coarnă a spus că nu va contesta excluderea din partid.

“Nu am primit nimic scris. Mă gândeam să atac excluderea în instanță, dar nu cred că o voi mai face. Nu are sens să complic lucrurile mai ales că țin la organizația de la Călărași, nu pot să fac rău nimănui de aici. În continuare voi rămâne alături de domnul președinte. Dacă sunt în această poziție astăzi, sunt în mare parte datorită dumnealui”, a precizat Dumitru Coarnă.

El a mai afirmat că va rămâne deputat independent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*