Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, și reprezentanții furnizorului Mercedes Benz Trucks & Buses Romania, au semnat luni, 28 martie, contractul de achiziție a patru autobuze hibrid, în valoare de 8.646.547,14 lei. La acestea se adaugă și sistemul de transport, în valoare de 1.030.004,50 lei.
Potrivit Primăriei Călărași achiziția a fost realizată în cadrul proiectului „Creșterea atractivității, siguranței și eficienței transportului public în municipiul Călărași prin modernizarea acestui mod de transport”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul Specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.
„Este un eveniment deosebit, așteptat de călărășeni. După mai bine de doi ani de zile am reușit să finalizăm contractarea autobuzelor hibrid. Ne-am propus să dezvoltăm acest concept. Nu ne oprim aici și pe programele viitoare vrem să mai achiziționăm autobuze și microbuze ecologice. Avem nevoie în Călărași de astfel autobuze. Tot timpul s-a ridicat problema, cetățenii spunând că autobuzele actuale ale operatorului sunt învechite. Vrem să îmbunătățim această flotă, iar pe viitor să creștem la 12 numărul microbuzelor și al autobuzelor pe care le putem achiziționa prin PNRR. Desigur, avem în vedere să creștem și numărul rutelor”, a declarat primarul, Marius Dulce.
Contractul prevede achiziționarea a patru vehicule transport public Hybrid, tip Mercedez-Benz CITARO Hybrid, în valoare de 8.646.547,14 lei (TVA inclus), dotate cu: computer de bord, sistem de poziționare și comunicații radio cu dispeceratul, validator dual, sistem informare călători în vehicule, camera supraveghere video în vehicule, DVR, switch, dispozitiv AVL mobil și sistem de comunicații radio cu automatele de trafic. De asemenea, sistemul de transport în valoare de 1.030.004,50 lei (TVA inclus) va avea următoarele componente: dispecerat, autobază, centru controlori, centru formatare cartele, casierie, centru vânzare/personalizare cartele, aplicații etc.
Pe lângă achiziționarea celor patru autobuze cu sistem de propulsie ecologică și echipamente de ticketing on-board și se vor moderniza stațiile de autobuz de pe traseele 2 și 3 ale transportului public de călători. Stațiile de pe traseul 1 vor fi modernizate prin proiectul ce vizează străzile București și Prelungirea București.
Prin acest proiect se va mai crea o aplicație software destinată informării pasagerilor asupra programului mijloacelor de transport, în stațiile de călători și autobuze urmând să fie amenajate panouri cu aceste informații.
Be the first to comment